Acest forumul au ca scop principal facilitarea dialogului și schimbului de idei între actorii implicați în dezvoltarea rurală, pentru a aborda împreună provocările cu care se confruntă comunitățile noastre și pentru a găsi modalități eficiente de a sprijini progresul și dezvoltarea durabilă în mediul rural.
*Forumul organizata Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală LEADER din Republica Moldova.
SCOP
Evenimentul a urmărit crearea unui cadru formal de dialog și cooperare interinstituțională, care să faciliteze schimbul de bune practici, expertiză și formularea de soluții aplicabile între actorii implicați în procesele de dezvoltare rurală și locală. Activitățile desfășurate au contribuit la promovarea abordării LEADER și la consolidarea Rețelei Naționale pentru Dezvoltare Rurală Locală (RNDRL), prin alinierea membrilor săi în jurul unor obiective comune ce vizează dezvoltarea durabilă a comunităților rurale.
DETALII
TRAINERI
Forumurile regionale sunt organizate în cadrul Programului “EU4Moldova: Comunități Locale”, o inițiativă pilot a Uniunii Europene dedicată dezvoltării la nivel local, finanțat de Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC) și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone–Asistența Poloniei; și implementat de GIZ, Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) și Solidarity Fund PL (SFPL) în Moldova.
REZULTATELE EVENIMENTULUI
Forumul regional RNDRL a oferit un spațiu de dialog constructiv între actorii-cheie ai dezvoltării rurale, facilitând schimbul de idei, bune practici și soluții inovatoare. Participanții au abordat teme de actualitate privind implementarea abordării LEADER, provocările cu care se confruntă GAL-urile și oportunitățile de finanțare disponibile. Prin intervențiile lor, membrii rețelei au contribuit activ la formularea unor poziții comune privind direcțiile viitoare ale dezvoltării rurale. Evenimentul s-a remarcat printr-un grad ridicat de implicare și colaborare, confirmând importanța consolidării rețelei RNDRL ca platformă de reprezentare și sprijin pentru comunitățile rurale din întreaga țară.
55
Locația
or. Cantemir, str. Basarabia nr. 8, Restaurant & Terassa Paradis