• MOLDOVA LEADER IT SOFT (MLIS)
Grădina Bunătăților

Apelul nr. 2

Programul de finanțare a proiectelor pentru dezvoltarea zonelor rurale este implementat de Asociația Grupul de Acțiune Locală „Grădina Bunătăților”, în cadrul Programului LEADER.

Programul LEADER este un program de stat, elaborat și implementat de MAIA în comun cu AIPA în cadrul căruia GAL “Grădina Bunătăților” a solicitat finanțare în baza Planului operațional. vor fi selectate și finanțate proiectele din următoarele măsuri de sprijin ale Strategiei de Dezvoltare Locală GAL:


1.1.2. Dezvoltarea antreprenoriatului non-agricol - 80.000,00
 

Sunt eligibile să participe: 

• Entități juridice din sectorul antreprenorial, public și civic, care au adresă juridică sau își desfășoară activitatea pe teritoriul GAL „Grădina Bunătăților”

• Grupurile de organizații și/sau instituții, asociate pentru implementarea unui proiect de dezvoltare locală a GAL, care au adresă juridică pe teritoriul GAL „Grădina Bunătăților”;

• Persoanele fizice cu dreptul să practice activități de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică în conformitate cu legislația RM cum sunt GȚ, ÎI, care intră în componența GAL „Grădina Bunătăților”

Perioada de depunere a cererii de finanțare a proiectului și anexe este 01.10.2024 – 20.11.2024, ora 23:59.

Perioada de implementare a apelului 01.10.2024-30.11.2024. 

 În cadrul prezentului apel de propuneri Cererea de finanțare a proiectului și documentele aferente domeniilor de acțiune pentru care se planifică a fi efectuată investiția se depun de către solicitant în format electronic : sau pe suport de hârtie:

a) în format electronic pe platforma MOLDOVA LEADER IT SOFT (MLIS) prin înregistrarea la următorul link https://www.mlis.md/ro/beneficiary_registration,

b) în format electronic la adresa electronică: office@gradinabunatatilor.md ,

c) pe suport de hârtie, la adresa sediului executiv GAL ,,Grădina Bunătăților” : str. Grigore Botnarenco nr.12, s. Puhăceni, rnul Anenii Noi, în incinta Casei de Cultură, etajul 1. 

2. Propunerile prezentate către GAL pentru finanțarea proiectelor trebuie să conțină următoarele:

1) Cererea de finanțare ( vezi Anexa 1)

2) Copia extrasului din Registrul persoanelor juridice. Gospodăriile Țărănești (GȚ) prezintă copia certificatului de înregistrare cu anexarea declarației de constituire.

3) Declarația pe proprie răspundere privind veridicitatea informațiilor și a documentelor prezentate, inclusiv angajamentul de a nu înstrăina/transmite în folosinţă sub nicio formă investiţia supusă subvenţionării, de utilizare a acesteia conform destinaţiei. (vezi Anexa 2)

4) Certificatul privind lipsa restanțelor la achitarea impozitelor și taxelor față de bugetul public național la momentul depunerii cererii, cu excepția sectorului public;

5) Pentru sectorul public:

Copia deciziei consiliului local privind:

a) aprobarea proiectului investițional;

b) dovada capacității de cofinanțare în proporție de cel puțin 20% din valoarea proiectului investițional pentru sectorul public;

c) împuternicirea persoanei, pentru a depune cererea de proiect investițional, cu dreptul de a semna contractul de acordare a subvenției în avans și alte acte administrative;

6) Cel puțin trei oferte pentru utilajul, echipamentul, serviciul, materialul de construcții ce urmează a fi achiziționate în cadrul proiectului investițional;

7) Copia actelor ce atestă dreptul de proprietate/posesie a bunurilor imobile pentru care se efectuează investiția sau decizia consiliului local (pentru sectorul civic) privind permiterea implementării proiectului investițional în/pe bunurile care sunt proprietate publică a unității administrativ-teritoriale;

8) În cazul bunurilor proprietate privată, acestea nu trebuie să fie grevate, cu excepția cazului în care datoria reprezintă un împrumut destinat exclusiv finanțării investiției

9) Copia contractului de societate civilă - pentru proiectele investiționale efectuate prin asociere;

10) Documente relevante domeniului de acțiune pentru care se planifică a fi efectuată investiția

11) Procesul verbal de selectare a ofertei;

12) Copia devizului de cheltuieli, după caz, proiectul tehnic elaborat de specialiști autorizați în domeniu.

În cazul apariției unor întrebări/ neclarități cu privire la apelul de propuneri sau aveți nevoie de suport la procedura de aplicare,

Vă rugăm să contactați Directorul GAL „Grădina Bunătăților”, Plămădeală Ana, nr. tel. 069437936 e-mail: director@gradinabunatatilor.md ; contabil șef - Petrov Anna, e-mail: contabil@gradinabunatatilor.md 

Perioada apelului: 01.10.2024 - 20.10.2024

Nr de dosare depuse de beneficiari: 0

Cum să depui un proiect?

Accesează butonul de mai jos pentru a solicita finanțare pentru proiectul tău. Alegeți segmentul corespunzător. Atenție la nr. de beneficiari care deja au aplicat.

DEPUNE UN PROIECT Segmentele la care puteți să aplicați

Legislație

Anexa nr. 1 Cerere de finanțare a proiectului
Anexa nr. 3 Declarația pe propria răspundere

Atenție! Orice beneficiar poate aplica la finanțarea proiectului doar din lista curentă de inițiative GAL.

Inițiative GAL pentru implementare din Planul Operațional

Obiectivul specific Măsura de sprijin Segmentul (Indicatorul SDL) Nr. de proiecte minime Nr. de proiecte depuse de beneficiari Planificat subvenții (MDL)
1.1. Susținerea și consolidarea sectorului antreprenorial 1.1.2. Dezvoltarea antreprenoriatului non-agricol 1.1.2.1. Nr de proiecte de susținere a afacerilor în domeniul non-agricol 2 0 80,000.00

Lista dosare depuse de beneficiari(dosare M2)

# Informații generale Statut Măsura din P.O.
La moment nu este nici un dosar depus de beneficiari la acest apel GAL.